SfantulANTON

Meniu

Pagini de vizitat

Cine sunt

Misionarii carității?

Ramura masculină a congregației înființată de Fericita Tereza de Calcuta. Bărbații au participat de la început la opera Maicii Tereza și a surorilor ei. Prezența lor s-a dovediti necesară și adesea indinspensabilă, de pildă, pentru a se ocupa de bărbații din azilele pentru muribunzi, de adolescenții provenind din căminele de copii abandonați sau pentru a-și impune prezența în cartierele primejdioase, ca, de exemplu, în cazul bolnavilor de lepră...

Încetul cu încetul, unii dintre bărbații care muncesc alături de surorile misionare s-au stabilit în apropierea sediilor acestora, ducând, la rândul lor, o viață de comunitate religioasă și beneficiind de de conducerea spirituală a maicii fondatoare. Ei au fost numiți mai întâi frații Maicii Tereza sau frații misionari ai carității. Încă din 1963, un grup de vreo doisprezece tineri indieni primesc binecuvântarea arhiepiscopului de Calcutta pentrua se consacra lui Dumnezeu și slujirii săracilor.

În primii ani, ei nu posedă o organizare proprie și nici nu au alt superior în afară de Maica Tereza. Or, în Biserica Catolică, o congregație masculină nu poate fi condusă de o femeie și, deci, ei nu sunt recunoscuți în mod oficial. Situația a durat până la sosirea fratelui Andrew în 1965. Ian travers-Ball este un tânăr iezuit australian de treizeci și șase de ani, hirotonit de curând preot în India. A auzit vorbindu-se de Maica Tereza, este atras de alegerea pe care aceasta a făcut-o în viața ei și se roagă să i se permită o reculegere spirituală în mijlocul fraților misionari ai carității. După o săptămână petrecută aici, maica Tereza, care căuta de multă vreme un superior pentru comunitatea călugărilor, intuiește că acea persoană ar fi tocmai el. Crede în sinea ei că este trimis de providență, că Dumnezeu îi trimite încă un semn al prezenței sale.

Cu acordul entuziast al fraților, ea îi cere, deci, să rămână. Superiorii părintelui Ian îl încurajează, la rândul lor, în același sens. El devine, așadar, responsabilul comunității de călugări pentru trei ani, luând numele de fratele Andrew. Întocmește, la rândul său, o constituție pentru a stabili regulile de viață ale comunității, care primește aprobarea Romei în martie 1967. Începând din acest moment, comunitatea își dobândește autonomia și se dezvoltă într-o manieră proprie: frații nu vor purta veșminte călugărești, ci haine simple asemănătoare cu cele ale oamenilor săraci ai locului, precum și un crucifix atârnat pe piept, semnul consacrării lui Cristos. Duc o viață de comunitate și de rugăciune, dar îi primesc deseori sub acoperișul lor, cu multă căldură și compasiune, pe cerșetori și pe cei excluși din societate.

În anii optzeci, numărul fraților va fi de aproape cinci sute, aflându-se mai târziu în descreștere; vor fi expulzați din unele țări aflate în război, iar efectivul lor se va micșora în urma plecării mai multora dintre ei (material preluat din: G. de la Borie, Maica Tereza de Calcutta, pag. 74-76, Sapientia, Iași, 2004).